119
toți cei mai de frunte din Mytilene, și când cel din urmă ulcior va fi plin, atunci să le arate la fiecare semnele de recunoaștere iar pe urmă să cânte cântarea[1] nunții. După acest vis, Dionysofanes se sculă cu noaptea ’n cap și dădù poruncă să se pregătească un ospăț strălucit, cu tot ce se găsește mai bun pe pământ, în Mare și chiar prin locuri și râuri, și să fie chemați toți fruntașii din Mytilene. Când se înnoptă și ulciorul din care se turnà vin, în cinstea lui Hermes, fu umplut, venì o slugă cu semnele de recunoaștere pe un vas de argint și le arătă la toți, umblând împrejurul meselor.
XXXV. Nimeni dintre ceilalți nu le-a cunoscut, afară de un oarecare Megaklés, așezat în capul mesei, fiind cel mai bătrân. Acesta, văzându-le, le cunoscù și strigă ca un tânăr, cu un glas puternic: «Ce-mi văd ochii? Ce-ai ajuns copila mea? Mai trăești tu oare, sau vreun păstor, dând din întâmplare peste semne, le-a adus aici? Dionysofanes, te rog, spune-mi de unde ai semnele copilei mele? Nu-ți pară rău să aflu și eu ceva, după ce ți-ai găsit pe Daphnis al tău!» Și fiindcă Dionysofanes îi cerù să povestească el, mai întâi, cum își părăsise copila, Megaklés, fără să coboare de loc glasul, începù: «Mai înainte aveam avere puțină și cât am avut am cheltuit cu jocurile
- ↑ τὸν ὑμέναιον.
