114
cât îl podideau lacrămile, la fiecare lucru de care se despărțià. Nu dăruì șiștarele înainte de a mai mulge odată, nici pielea, înainte de a se mai fi îmbrăcat cu dânsa, nici naiul, fără să mai cânte odată, ci le sărutà pe rând, își luà rămas bun dela capre și chemà țapii pe nume. Mai băù odată și din izvorul din care băuse de-atâtea ori cu Chloe. De dragostea lui, însă, nu mărturisì nimic, așteptând să vină prilejul.
XXVII. Pe când Daphnis aducea astfel jertfe, biata Chloe se așezase jos și plângeà, după cum erà firesc: «Daphnis m’a uitat, se gândește la vreo fată cu zestre mare. La ce l-am mai făcut să jure de geaba pe capre, în loc să jure pe Nymphe? Le-a părăsit și pe ele, ca și pe Chloe. Nici chiar când a adus jertfe Nymphelor și lui Pan, nu i-a fost dor s’o vadă pe Chloe. O fi găsit, poate, la mamă-sa slujnice mai frumoase ca mine. Fie el fericit! Eu una, însă, n’am să mai pot trăì!»
XXVIII. Astfel se frământà cu gândurile, când bouarul Lampis venì pe neașteptate cu o ceată de țărani și o răpì, crezând că Daphnis n’are s’o mai ia și că Dryas va fi mulțumit de dânsul. Chloe luată pe sus țipà de ți-se rupeà inima. Unul din vecini o văzu, îi spuse Napei, ea lui Dryas, și Dryas lui Daphnis. Acesta, aproape nebun, nu îndrăznià nici să-i spuie lui tată-său, dar nici nu puteà să se stăpânească. Deaceea se duse în grădină și acolo începù să se vaicăre: «Nenorocitul