Sari la conținut

Pagină:Longus - Daphnis și Chloe (Constantin Ion Balmuș, 1922).pdf/116

Această pagină nu a fost verificată

112

aceea, aproape uitase și pe Chloe. Intors acasă, Daphnis își îmbrăcă o haină scumpă și se așeză lângă părintele său, care grăì astfel:

XXIV. «Feții mei, eu m’am însurat tânăr de tot. Nu trecù mult și avui fericirea să fiu tată, — așà credeam atunci! — căci mi-se născuse mai întâi un băiat, pe urmă o fată, iar al treilea Astylos. Socotiam că mi-s destui și deaceea pe cel din urmă l-am părăsit și i-am pus alături semne de îngropare, nu de recunoaștere. Dar, altfel hotărîse soarta. Copilul cel mai mare și fata i-am pierdut într’o singură zi, de aceeaș boală. Tu, însă, prin voia zeilor, mi-ai scăpat, ca să avem un sprijin mai mult la bătrânețe. Deci, Daphnis, să nu mă judeci rău că te-am lepădat, căci n’am făcut aceasta de buna voia mea.

Și nici tu, Astyle, să nu fii mâhnit, că vei luà numai o parte din avere în loc s’o ai întreagă. Pentru omul înțelept, nu-i avere mai scumpă ca un frate. Iubiți-vă unul pe altul, iar cât despre bogății, vă veți întrece și cu regii. Am să vă las moștenire pământuri întinse, mulțime de robi îndemânatici, aur, argint și câte alte lucruri pe care le au numai bogații. Ii dau însă lui Daphnis locul acesta, împreună cu Lamon și Myrtale și caprele pe care le-a crescut».

XXV. Dionysofanes nu sfârșì bine vorba, că Daphnis sărì deodată spunându-i: «Bine că mi-ai adus aminte, tată! Mă duc să-mi dau caprele la