107
vadă cum plânge și cum îi sărută mereu picioarele, ci îi făgăduì că-l va cere pe Daphnis dela tatăl său și-l va duce la oraș, să-i fie lui slugă, iar lui Gnathon iubit. Ca să-l mai înveselească, îl necăjì întrebându-l cum de nu-i e rușine să iubească pe fiul lui Lamon, și dorește cu-atâta’nfocare să se culce c’un băiețel care pășteà caprele. In acelaș timp strâmbà din nas, arătând că nu-i place mirosul de țap. Gnathon însă, care învățase toate poveștile de dragoste la școala destrăbălării, vorbi ca un cunoscător despre el însuș și despre Daphins: «Cine iubește, stăpâne, nu ia în seamă lucrurile acestea; e robul frumuseții ori unde o găsește. Deaceea s’a văzut unul iubind un copac, altul un pârău și-un altul o fiară. Totuș, cine nu s’ar fi înduioșat de acela, care trebuià să se teamă de ce-i erà drag! Iar eu iubesc frumusețea slobodă a unui trup robit. Nu vezi că părul lui seamănă cu hyacinthul? Nu vezi cum îi strălucesc ochii sub sprâncene ca pietre scumpe legate ’n aur? Și fața rumenă și gura cu dinții albi ca fildeșul? Cine n’ar dorì să-i ia o dulce sărutare? Dacă m’am aprins după un păstor, am făcut și eu ca zeii. Anchises pășteà boi și totuș l-a iubit Aphrodita. Branchos pășteà caprele și Apollo l-a îndrăgit. Ganymedes erà păstor și pe dânsul l-a răpit regele cerului și pământului. Așà dar, să nu disprețuim un băiat de care vedem că și caprele ascultă, ca și cum l-ar iubi și ele, ci, mai
