104
nădejde să-l capete în dar dela tânărul său stăpân, care, de multe ori, îi intrà în voie.
XIII. Deocamdată nu putù să încerce nimic, căci tocmai sosiseră Dionysofanes cu Cleariste și erà mare zarvă de vite, robi, bărbați și femei. Dar, până atunci, pregătià o lungă cuvântare de dragoste. Dionysofanes erà cu tâmplele aproape albe, totuș bine făcut și frumos încă, de se puteà luà la întrecere chiar cu tinerii; pe lângă aceasta, bogat cum puțini sunt și bun ca nimeni altul. Chiar din ziua întâia a sosirii, aduse jertfe zeilor cari îi apăraseră ogoarele: Demetrei, lui Dionysos, lui Pan, și Nymphelor și cinstì pe toți cei de față. Zilele următoare se duse să cerceteze ce muncise Lamon, iar când văzù câmpul numai brazde, viile cu vița crescută și grădina’n floare, (căci Astylos își luase asupra lui pustiirea florilor) — rămase încântat, îl lăudă pe Lamon și-i făgăduì slobozenie. In urmă, se îndreptă spre turmă, să vadă caprele și pe păstor.
XIV. Chloe fugì în pădure, fiindu-i rușine și frică de-atâta mulțime. Daphnis însă rămase locului, îmbrăcat c’o piele păroasă de capră, c’o glugă nouă pe umeri, ținând c’o mână cașuri proaspete, iar cu cealaltă iezi de lapte. Dacă, într’adevăr, vreodată Apollo a păscut cu simbrie boii lui Laomedon, așà trebuie să fi fost, cum erà Daphnis atunci. Nu scoase nici o vorbă, ci, roș la față, plecă capul în jos și-i întinse darurile,
