103
ci se coborî spre locurile unde-și pășteà Daphnis turma, sub cuvânt că vroia să vadă caprele, — de fapt însă, să privească pe Daphnis. Intâi, ca să-l câștige, începù să-i laude caprele, îl rugă să-i cânte din naiu ceva păstoresc, și, în sfârșit, îi spuse că-l va slobozì în curând, căci aveà multă trecere pe lângă stăpân.
XII. Când socotì că-l îmblânzise îndestul, îl pândì într’o seară pe când se întorceà dela câmp cu caprele, sărì la el și-l sărută. Apoi îl rugă să se întoarcă cu spatele, cum fac caprele cu țapii. Pe Daphnis, la început, nu-l tăià capul ce-i asta și după un timp îi răspunse că erà lucru firesc să încalice un țap pe-o capră, dar că el nu văzuse niciodată țap sărind pe alt țap, nici berbec pe berbec în loc de oaie, nici cocoș pe cocoș, în loc de găină. Gnathon fu gata să pună mâna pe dânsul și să-l hotărască cu sila. Atunci Daphnis, dând un brânci zdravăn lui Gnathon, beat, care abià se țineà pe picioare, îl trântì jos. Pe urmă o șterse ca un căprior, lăsându-l pe celălalt întins la pământ, de nu-i mai trebuià acum băiețandru, ci un bărbat în toată firea, ca să-l ducă de mână. Din ziua aceea Daphnis îl ocolià, își pășteà caprele când ici, când colo, și fugeà de el, pe cât nu-și mai luà ochii dela Chloe. Nici Gnathon nu-l mai urmărià, de când văzuse că Daphnis nu-i numai frumos, ci-i și voinic. Căutà însă prilejul să-i vorbească lui Astylos de el, trăgând
