Sari la conținut

Pagină:Longus - Daphnis și Chloe (Constantin Ion Balmuș, 1922).pdf/103

Această pagină nu a fost verificată

99

aibă cu ce să se îmbrace iarna, la drum. Eudromos se bucură, îl sărută pe Daphnis și-i făgăduì c’o să vorbească bine stăpânului de el. Astfel plecă Eudromos, gândind numai bine de Daphnis, iar acesta, plin de griji, rămase cu turmele și cu Chloe. Și ea erà neliniștită pentru el și se gândià că Daphnis e un băiețel obișnuit să vadă numai capre, munți, țărani și pe Chloe, și că trebuià atunci să dea ochi întâia oară cu stăpânul pe care nu-l știà decât din auzite. Se mai îngrijià cum aveà el să vorbească cu stăpânul, iar gândul căsătoriei îi turburà sufletul, temându-se să nu fie numai un vis zadarnic. Deaceea nu mai conteneau cu sărutările, și când se îmbrățișau, păreau că-s crescuți dintr’o tulpină. Sărutările însă le erau amestecate cu teamă și îmbrățișerile pline de chin, de par’că se temeau de ochii stăpânului care sosise, iar ei ar fi trebuit să se ascundă. Dar peste aceste griji, le mai venì una.

VII. Erà pe acolo un bouar îndrăzneț, anume Lampis, care o petise pe Chloe dela Dryas și-i adusese o mulțime de daruri, ca să grăbească nunta. Când simți însă, că de le-ar da stăpânul învoire, Daphnis o va luà pe Chloe de soție, născocì un vicleșug să-l poată mânià pe stăpân împotriva lor. Și cum știà că stăpânului îi plăceà mult grădina, se hotărî s’o pustiască pentru a-i stricà frumusețea, cât îi va stà în putință. Dacă tăià copacii — își ziceà el — aveà să fie prins după