Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/255

---

 

SORIN

Se lasă gerul pe pămînt,
Tu dormĭ, Sorine, în mormînt…
O! dac’aĭ fost ca să te ducĭ,
În lumea tristelor nălucĭ,
De ce, frumosule pribag,
Aĭ maĭ trecut al viețeĭ prag? —
Suflarea mea, căldura mea,
Lumină! ce n’oĭu maĭ vedeà,
Cum te simt eŭ, și cum te port
În inima mea, mort!…

Singurătate! vino, vin
De liniștește al meŭ sin —;
Lasă-mă singur cu Sorin…

Lauda mea, sprijinul meŭ!
Pe care n’am să-l maĭ văd eŭ…
Soare! după care gerul
În inimă-mĭ înfipt-a fĭerul
Și mi te-a rupt din inimă,
Deșteaptă-te, auzi-mă! —
Sorine! deschide ochiĭ,
Să-ĭ văd cum staŭ în fundul gropiĭ…
Sorine! descleaștă gura
Pe care boala șĭ-a pus arsura…
Sorine! vorbește, — zi: tată…

O! blăstămată lopată…
Aĭ turnat pe el pămîntul,
Să nu-ĭ maĭ aud cuvîntul…