ale poezieĭ populare. Așa a fost la alțiĭ: în Polonia, în Germania, în Danemarca etc., așa a fost și la noĭ.
Ca să vedem ce puternic curent literar s’a creiat în această epocă istorică, numită epoca de la 1848, n’avem de cît să pomenim pe aceia carĭ aŭ scris atuncĭ, pe poețiĭ epoceĭ. Heliade Rădulescu e poet, Gr. Alexandrescu poet, Alexandri poet, Boliac poet, Rosetti, Negri, toțĭ capiĭ mișcăreĭ revoluționare democrato-burgheze și naționale sunt poețĭ. Aceia carĭ nu făceaŭ versurĭ, Ion Ghica, Cogălniceanu, Bălcescu și alțiĭ, creiază proza romînă, Alexandri descopere creiațiunea mareluĭ nostru poet anonim, țărănimea. E un elan, e un entusiasm, e o speranță în viitor, chiar în acele creațiunĭ care deplîngeaŭ prezentul.
După spiritul eĭ, această, literatură cu drept cuvînt poate fi numită literatura ideologilor burghezĭ de la 1848.
Pentru fruntașiĭ mișcăreĭ de la 1848 literatura nu era nicĭ o glumă nicĭ o petrecere: era un instrument de luptă, era o armă puternică de deșteptare, o armă politică și morală tot de odată. Și această literatură se adresa la un public cetitor care gîndea ca și scriitoriĭ luĭ, care avea aceleașĭ năzuințe, acelașĭ dor. Cuvintele calde ale poeților găseaŭ răsunet în inima caldă a publiculuĭ, era o armonie complectă între aceștĭ doĭ factorĭ necesarĭ pentru producerea uneĭ mișcărĭ literare, și iată pentru ce epoca de la 1848 ne a dat o mișcare literară în adevăratul sens al cuvîntuluĭ, o mișcare puternică și rodnică.
Această mișcare îndeplinește toate condițiunile ce se cer uneĭ adevărate mișcărĭ literare: ea a izvorît din nevoile viețeĭ sociale de atuncĭ și, la rîndul eĭ, a influențat această viață; ea a avut amîndoĭ factoriĭ ne-
