Âncă de la 1862 parte din aceste Legende saŭ Basme, s’aŭ dat la lumină prin fóia «Țěranulŭ Românŭ». S’aŭ cules atuncĭ din gura popoluluĭ și s’aŭ scris prin îndemnul D. I. Ionescu, redactorul și proprietarul aceleĭ foĭ.
Priimirea favorabilă ce a avut a doua ediție, a făcut pe colectorul lor să nu înceteze de a aduna mai multe de asemenea legende și a da acéstă a treia ediție, mult mai înavuțită.
Cine are carte, are și parte, ḑice unul din proverbiĭ ceĭ înțelepțĭ aĭ popoluluĭ. Legendele nóstre nefiind scrise, multe dintr’ênsele s’aŭ și perdut. Cele remase nefiind cunoscute, ca și tradițiile nóstre, a făcut pe uniĭ să ḍică că originea naționalitățiĭ nóstre se perde în întunerecul secolilor.
Scopul colectoruluĭ a fost ca aceste legende să fie scrise, spre a se putea servi cu ele ceĭ competințĭ și erudițiĭ, ca să scóță dintr’ênsele orĭ ce lumină va putea găsi întru complectarea istorieĭ națiuniĭ nóstre.
