Un autor ne povestește istoria a doi prieteni, frați de cruce, cari se ceartă, se dușmănesc, se bat si se omoară peintru — o femeie, se-nțelege.
E o veche poveste; nu face nimica însă: daca povestitorul va fi un artist, o vom asculta încă o dată cu plăcere, precum ascultăm totdeuna un cântec din copilărie, numai să fie bine executat - lucrurile frumoase nu se-nvechesc niciodată.
Să vedem.
Artisul ne arată mai întâi ce legături strânse erau, încă din școala primară, între cei doi prieteni, Petru și Paul; cum niciodată nu s-a dezmințit devotamentul și stima unuia pentru altul; cum unul a scăpat de la moarte pe altul cu primejdia vieții sale proprii șcl... Dar iată că Petru, care iubește foarte gelos pe o femeie, Tincuța, începe a avea bănuieli în privința lui Paul.
Femeia e o femeie ca toate femeile cuminți: ea nu e nebună să lupte a risipi bănuielile lui; ba, prin zâmbete cu două înțelesuri, prin protestații intenționat stângace, prin lacrime ostentativ picurate, hrănește sistematic acele bănuieli. Femeia își cunoaște bine arta: un bărbat, cu cât teme și bănuiește, cu atât e mai ușor de stăpânit. Ea știe că un prietin bun al bărbatului care o iubește este totdenna o mare primejdie pentru imperiul ei: o ruptură între cei doi prieteni, îndepărtarea importunului, este un triumf neapărat pentru politica femeii, politică de pacinică și neturburată stăpânire. Pentru a ajunge la acest triumf, femeia are un arsenal întreg dc arme; le poate rupe fără succes pe toate, afară de una, una supremă, dar absolut sigură.
Tincuța începe să vorbească cu Petru numai și numai de Paul: Paul în sus, Paul în jos; Paul e drăguț, glumeț, spiritual, nostim, charmant. Petre cam începe să țâfnească. Dar iată, intră Paul: Tincuța nu poate stăpâni un strigăt și o mișcare de mulțumire. Cu toate că Paul e foarte grăbit, ea nu-i dă voie să plece: trebuie neapărat să dejuneze cu ei. La dejun, Petru ceartă slugile, cât p-aci să dea cu farfuria-n cap jupânesei, pe când Tincuța și Paul râd și povestesc fel de fel de nimicuri. Seara, la masă, ea regretă că nu l-a poftit și pe Paul. N-are poftă de mâncare și stă pe gânduri, cu privirile pierdute; bate toba repede cu degetele pe masă;
