flori cari a aflat el că-i plac cu deosebire strălucitei adorate. E un amor smintit, mortal!
Nebunul are noroc să ajungă, printr-o intrigă de curte, aproape de strălucita adorată, să devie prim-ministru al unui rege care vecinic lipsește de lângă Regina, umblând la vânătoare. Ce face înamoratul nostru?
Credeți că-și dă măcar osteneala să aibă o întrevedere mai de aproape cu femeia, care e foarte dispusă să nu-l trateze cu prea multă răceală? Aș! Lasă amorul pe altă dată și se apucă cu dinadinsul să stârpească abuzurile celorlalți miniștri. Într-o ședință solemnă, prinzându-i cum se ceartă la împărțeala jafurilor din averea regatului, le face o grandioasă morală patriotică, maltratându-i în vreo două sute cincizeci de versuri. Precum declama, când l-am văzut întâia oară, că are să moară pentru Regina, așa declamă acuma că nu se lasă nici mort până nu va regenera finanțele compromise și administrația coruptă ale Spaniei.
A înțeles cititorul că vorbim de „ce pauvre ver de terre amoreux d'une étoile", celebrul lacheu al lui Don Salluste, mirificul Ruy Blas, care, ministru atotputernic, în loc să bage-n fundul pământului de viu pe infamul intrigant, cum îi era mai ușor decât a se șterge la nas, i se dă acestuia legat de mâni și de picioare, numai și numai de hatârul autorului!
Poftim acuma de ce s-apucă eroul nostru! Când era lihnit vagabondul, sărea zidurile castelului, sfâșiindu-și în țepele de fier carnea slabă de foame și primejduindu-și de mii de ori o viață păcătoasă, numai ca să aducă iubitei lui floricele. Acuma, e ministru magnific, și numai o ușe secretă îl desparte de femeia adorată, și totuși, nu vrea s-o deschiză, fiind ocupat să dea consiliului de miniștri flori de retorică.
A! sfântă retorică!
Cu multă pietate mi-aduc aminte de savantul Cours français de Rhétorique, prima țâță de la care am supt laptele științei literare.
Minunată carte! și ce bucurie mi-a făcut să aflu că principiile și metoda bătrânului meu curs francez, în a nu mai știu
