judeca greșit meritele omenești; va fi expus a atârna bucuros (ca, de regulă, toți oamenii) de partea aceluia ce-i va ști atinge mai bine partea slabă a lui. În fine, el va putea să distingă altfel decât noi, cari ne credem totdeuna cei mai îndreptățiți la distincția ce dorim de la dânsul, și astfel să se înșele întrucât ne privește, fie că ne va uita, fie că, și mai rău, va lua în seamă pe altul.
Pentru aceea nu e în lume distincție publică sau privată care să fie perfect de echitabil acordată, sau, mai bine zis, împotriva împărțirii căreia nimini să nu poată imputa ceva.
Tot pentru aceea, toți, fiecine după sentimenml său, avem dreptul s-o dorim disrincția și s-o sperăm, precum asemenea toți avem și sorți să o căpătăm.
Dar tot pentru aceea, și dorința distincției, și mândria c-a obținut-o, și mâhnirea că n-o are încă trebuiesc să fie moderate la omul în adevăr deosebit, și numai la omul de rând, care este cu atât mai plin de sine cu cât e mai gol, pot fi excesive.
Căci dacă fudulirea cu medalia Bene-Merenti, ca să revenim la dânsul, face, mai cu seamă din partea celui ce nu o merită, o impresie ridiculă, apoi desigur fac, mai ales din partea celui ce ar merita-o, o impresie foarte penibilă ciuda si paraponul că n-a căpătat-o încă.
