Odaia de culcare a ministrului e despărțită printr-o ușă de-a lui vodă. Conul Mihalache se culcă poruncind țiganului să-i curețe cioboțelele și straiele pentru a doua zi dis-de-dimineață, și adoarme.
Dis-de-dimineață vodă bate la ușă:
— Haide, Mihalache, nu te-ai deșteptat încă?
Ministrul sare din pat și se repede la ghete.
— Numaidecât, măria-ta!
Ghetele nicăiri... Caută hainele... Hainele nicăiri. Degrabă la ușa de ieșire și cheamă feciorul...
Feciorul nicăiri.
Vodă:
— Haide, Mihalache!
Ministrul iese-n colțuni și-n cămașe afară și-ncepe să-și caute prin săliță pe țigan. Un om al poliției, care doarme dejurna pe o laviță, sare buimac și caută-n toată casa, și caută, și caută, și-n sfârșit peste zece minute aduce pe țigan.
— Unde mi-s straiele și ciubotele, mișelule? strigă conul Mihalache.
— Da nu zghera așa, coane, că doar nu dă turcii! stăi oleacă să le șterg.
— Nu le-ai șters încă?!
— Dec! da eu nu-s om? eu să nu mă hodinesc? Le-oi șterge amu!
Și țiganul pleacă scărpinându-se-n cap și bombănind.
Așteaptă conul Mihalache, așteaptă.
— Haide, bre omule, odată! strigă m.-sa de dincolo: că doar nu ești cocoană să-ți faci două ceasuri frizura.
— Acu, acu, măria-ta!
Și conul Mihalache se plimbă prin odaie turbat. La urma urmelor, iaca și țiganul cu ghetele și hainele, mai rău tăvălite decât curățate, le trântește pe un scaun și pleacă.
— Stai, mișelule! răcnește ministrul, und te duci?
— Ei! haide odată, Mihalache! zise scurt vodă. Haide odată, că m-ai plictisit: plec singur!
Conu Mihalache, desperat, se aruncă după țigan, îi pune mâna pe guler, îl întoarce-n loc și-ncepe să-i arză câteva palme... moldovenești. Țiganul începe să urle. În momentul acesta, vodă deschide ușa de la mijloc și întreabă:
