Pagină:Ion Luca Caragiale - Opere. Volumul 3 - Reminiscențe și notițe critice.djvu/23

Această pagină nu a fost verificată

Editorii sunt liberi să tragă cîte exemplare vor, să le vînză cum și cît le place, să profite de munca și de pe urma sărmanului pierdut cît pot, sunt liberi; să rămînă negustorul cinstit, și cîștig bun să-i dea Dumnezeu; dar să stea la taraba lui și să nu s-amestece a poci opera artistului.

Criticii, din parte-le, „cu flori deșarte, cari roade n-au adus”, sunt liberi să judece după cum îi taie capul acea operă, să dezbată, să analizeze, să explice, să comenteze, să interpreteze și cîte toate — tot lucrări de seamă și de fond:


„Și cînd propria viață singur n-o știi pe de rost,
O să-și bată alții capul s-o pătrunză cum a fost!
Poate vreun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac,
Printre tomuri brăcuite așezat, și el un brac,
Aticismul limbei tale o să-l pună la cîntar,
Colbul ridicat din carte-ți l-o sufla din ochelari,
Și te-o strînge-n două șiruri, așezîndu-te la coadă
În vreo notă prizărită sub o pagină neroadă.”

Din această onoare postumă nu poate scăpa nici un om de talent, și orice generație e mai mult sau mai puțin bogată de așa grindini de opiniuni, de teorii și de „note prizărite sub pagine”... savante.

Biblioteci întregi s-au scris numai despre Hamlet, și roatele tipografilor noștri de mii și sute de ori se-nvîrtesc pe zi și or să se mai învîrtească în pofida lui Eminescu. Liber încă o dată oricine să-și adlăture pe o bucată de hîrie numele-i de-o zi cu un nume pe veci trainic, cum se aprinde un chibrit în fața soarelui; liber e oricine să spună despre o operă de artă și ce știe și ce nu, și dacă o pricepe și dacă nu, numească-se el Taine, sau fie ilustrul ciubotar al lui Apelles. Pe vîrful unui obelisc bătrîn se abate cîteodată și un vultur, dar mai ales se strîng întotdeauna roiuri de muscuțe să bîzîie pe creasta monumentului înfierbîntată de arșiță, Apele norilor, vînturile vremilor spală și zvîntă piatra nobilă de urmele acelor efemere, și ea rămîne tot curată ca mai-nainte. De clintit nu o poate clinti nici trăsnetul cerului, ura fanatică a sectarilor exaltați, ori securea vandalului imbecil și rău, sau ignoranța barbară, care doboară și sfarmă frumusețea ceea