cunoscut» perduta scrisoare regăsită. Am ridicat mâna de pe ochi și prin perdeaua lor umedă, sub slaba lumină a lustrului, am văzut alăturea mea în lojă, am văzut bine pe vechiul meu prieten Mateescu. Am vrut să strig, am dat să fac o mișcare, dar am rămas mut și încremenit pe loc, atât de absorbit urmărea el desfășurarea priveliștii de pe scenă. Cu ochii-i mari fără clipire, cu degetele înfipte pe rampa de catifea a lojii, cu capul pornit înainte, cu finele lui buze strânse, extaziându-se treptat și transfigurându-se ca sub farmecul unei nespuse bucurii ce i se apropie și-l apucă tot mai mult, Mateescu a urmărit toată scena, și când Cetățeanul turmentat a ieșit plecând triumfător în fugă la vot, Mateescu s-a ridicat în picioare ș-a început să aplaude frenetic... L-am văzut numai; palmele nu-i sunau... Apoi s-a întors cu fața radioasă către mine, și l-am auzit distinct șoptindu-mi: «Ah! ce frumos!». În sgomotul aplauzelor, cortina s-a lăsat; lumina aproape moartă a candelabrelor electrice a reînviat... Mateescu perise de lângă mine — se dusese la locul său...
Am alergat pe scenă. L-am îmbrățișat pe Brezeanu cu căldura de care eram capabil acum atâția ani, așa de cald, că, o clipă, n-am putut ști cine e lipit pe peptul meu — el ori Mateescu.
Fii fericit și vesel acolo unde-i fi, iubite prieten dispărut! Cetățeanul turmentat tot trăește, e sănătos și bine, și mă însărcinează să-ți spun că, d-aci de departe, te salută grațios.
Cea mai nouă creațiune mare a lui Brezeanu este Harpagon — o muncă de ani. De câți?... Vezi acest prețios mărgăritar? Spune-mi ce vârstă are... Cum o să pot socoti la ce moment anume s-a întârîtat un punct pe corpul unei stridii? Cine ar putea afla când anume a căzut într-un creer sămânța unei opere? Dar mai la urmă, ce-ți pasă de sămânță și de muncile de rodire prin cari ea a trecut? Iată rodul generos — Harpagon întreg.
Pentru cine știe de ce e vorba, Harpagon este unul din rolurile cele mai grele din câte s-au putut vreodată
