...Fără pretenție de a decreta talente, dar și fără nici o ezitare, cutez a spune: Brezeanu este un extraordinar temperament, o natură desăvârșită de artist, unul dintre rarele fenomene cari pun adânc marca lor pe o întreagă epocă artistică. Este un Dragulici, e un Iulian, un Mateescu; probabil ar putea fi un Millo... Ar putea — dacă... Dar despre acest dacă, mai la vale.
Vedeți — nu vorbesc decât de concepțiile lui mari — pe artistul nostru în «Mort fără lumânare », în «Doctorul fără voe», în «Scrisoarea perdută», în «Noaptea furtunoasă», în «Avarul», și judecați despre minunata bogăție a invenției lui, varietatea fantaziei lui, puterea stăpână cu care-și face palpabile concepțiunile. O fibră a ființei lui nu s-astâmpără o clipă; toate lucrează potrivit ca într-un trai adevărat și sincer. Și ceea ce face să se ridice așa de sus creațiunile tânărului artist este dragostea călduroasă cu care el le îmbracă pe toate într-un fel de atmosferă lirică particulară.
Uitați-vă la Sganarelle, stricatul cela de lemnar, cât e de simpatic când, cicălit de nevastă, îi spune fierbând: «Te... bat!» cât e de drăgălaș când, scos din fire, chiar o bate! Dar întâlnirea cu doica? Cu ce admirație nesățioasă o privește! cum îi sticlesc ochii lăcrimoși și cum își linge buzele ca de cea mai fină dulceață! cu cât de exaltată galanterie se apropie să-i cerceteze laptele! Dar modul vertiginos cu care vechea slugă de doctor debitează frânturile incoherente de fraze latinești, ce-i sbârnâie încă prin minte!
