Pagină:Ion Luca Caragiale - Opere. Volumul 3 - Reminiscențe și notițe critice.djvu/193

Această pagină nu a fost verificată

facă peste noapte ceea ce tâlharii ceilalți făcuseră dimineața trecută la tactul poștii...

De aci, îndată după plecarea dilijenții rămânând singur, pe înserate, fricosul jidan intră într-o grijă omorâtoare. Se puse să încuie hanul și să se închidă înăuntru ca într-o cetate, de unde să reziste în ruptul capului la atacul lui Gheorghe.

Așa, închis în cetățuia lui, ca un senior din evul mediu, care știe că are să fie atacat de un măreț suveran însoțit de o puternică oaste, el așteaptă prins de frigurile groazei... Noaptea a sosit într-un târziu, iată sosește și momentul oribil. Tâlharii, cu Gheorghe în frunte, încep atacul cetățuiei. Ei au un plan lesne de înțeles: să facă patru găuri cu un burghiu mare în scândura groasă de stejar a porții; pe urmă, cu un ferăstrău, să unească toate găurile, și, când acestea vor fi toate unite, pătratul dintre ele să-l tragă afară, apoi, prin locul rămas gol, unul să introducă mâna înăuntru, să apuce bârna care închide poarta, s-o dea-ntr-o parte, să deschiză poarta de perete, și să intre la jidan, să-l apuce în culcuș.

La această închipuire jidanul, care urmărea dinăuntru, dârdâind de groază, ce se petrecea afară, fu coprins de toți fiorii: era pierdut! era față-n față cu moartea neîmpăcată, moartea pe care nu forțe inconștiente i-o preparau cu toată rafinata cruzime de care numai omul este capabil.

Care va să zică, e prins în laț, în laț!...

"În laț! Iehova!" zise jidanul în sine... "În laț!"... Și atunci, se bătu în piept și se rugă, ca și cum ar fi cerut lui Iehova o inspirație de mântuire.

"În laț!" mai zise el o dată. Apoi după o zguduitură teribilă, începu să zâmbească sardonic:

"În laț! în laț! las' să ziche el!" și, galben, desfigurat, abătut, zdrobit, torturat de groaza apropiatei morți, dispăru pe furiș iute în întuneric...

Puțin apoi, apăru iarăși.

Jidanul era acum gata. El combinase astfel planul său: o frânghie lungă legată cu un căpătâi de un butuc al gârliciului pimniței; la o potrivită lungime, pe unde era să