Această pagină nu a fost verificată
d-na Hasdeu și de la ilustrul meu amfitrion și mă sui în trăsură.
Cînd pornesc, mai arunc o privire către fereastra deschisă a donjonului: Mîntuitorul parcă-și apleacă de sus divinii ochi asupra-mi binecuvîntîndu-mă cu amîndouă mîinile rănite, ca și cum mi-ar zice:
„Mergi sub paza mea în pace, omule!"
Am sosit tocmai la vreme ca să apuc trenul. Starea sufletească în care mă aflu e așa de înaltă, încît îmi trebuie singurătate. Mîntuitorul și-a îndeplinit făgăduiala; sub paza lui merg în pace — nici un cunoscut în vagon. Pînă să cobor la Ploiești, unde trebuie să mîi peste noapte, gîndesc mereu la minunatul om de care m-am despărțit:
„Ce superioară și fericită natură! Ce minte și ce suflet! Cîtă știință și cîtă credință!"
