dacă nu eram cu dinadinsul împedicat de afaceri. M-am grăbit să mărturisesc ilustrului meu amfitrion adînca părere de rău ce simțeam că nu mă pot supune unei așa de grațioase porunci.
— Atunci, îmi zise d. Hasdeu, n-ai înțeles nimic. Pentru ce ai mai venit?
La întrebarea aceasta, mi-am adus aminte, după atîta uitare, de scopul practic al vizitei mele, și promițîndu-mi în gînd să mă reîntorc altădată cu mai mult timp și pe-ndelete la fermecătorul castel-templu, am răspuns:
— Am venit... am venit să intervievez pe d. Hasdeu în chestiuni literare.
— Așa? și anume despre ce?
— Despre starea literaturii noastre și despre sorții ei de progres.
— Atunci, zise d. Hasdeu, n-ai decît să-ți începi întrebările.
— Iată. Doresc a ști: ce credeți dv. despre literatura romînească actuală în genere? Cari sunt personalitățile într-adevăr eminente ale literaturii noastre? Ce dezvoltare viitoare poate spera literatura romînă, avînd în vedere starea în care această literatură se află astăzi?
— Foarte bine. Am să-ți spun.
Și, luînd tonul sigur al omului deprins cu catedra universitară, d. Hasdeu îmi comunică părerile sale, pe cari le voi reproduce cît se poate mai exact.
D. Hasdeu crede că literatura unei nații nu se poate ridica la o treaptă în adevăr înaltă pînă cînd societatea națională și Statul național n-au ajuns la cea mai înaltă treaptă de putere. Societatea noastră și Statul nostru sunt încă pe drumul de suiș. Au fost grele păsurile de pînă acum, grele și fără răgaz. Momentele de liniște și de răsuflare, prin cari trecem astăzi după atîtea veacuri grele, nu sunt decît un scurt popas pe calea destinatelor noastre. Ideea românismului se întremează astăzi printr-un scurt repaus, pentru ca să pornească, hotârită, către țelul ei final, către culmea dezvoltării sale.
