se duce la "fundatorele și directorele" Românului, C. A. Rosetti, și-i zice:
– Domnule Rosetti, eu îmi pui candidatura în Prahova la al patrulea!...
Rosetti se uită lung la el și-i răspunde îngâimat:
– Bine... Ai ceva șanse?
– Mai e vorbă!
– Bine... Să ne mai gândim.
– Ce să ne mai gândim?
– Mă rog: ai șanse multe? întreabă Rosetti zâmbind.
– Merg la sigur! răspunde Pandrav vesel.
– Bine... Du-te... Încearcă...
Pandrav, fără să mai stea de vorbă, se suie-n drumul de fier și merge la Ploești, drept la Stan Popescu, care pe atunci, în tinerețe, era unul din cei mai bravi electori din localitate. Să nu uit a spune că Rosetti era prezidentul consiliului electoral central al marelui partid.
– Stane, am venit...
– Bine ai venit!
– Îmi pun candidatura la al patrulea.
– Bravos!
– Știi câtă popularitate am... și începe să numere pe toți popii, primarii, notarii, dascălii și țăranii pe care-i cunoaște ca buni liberali și buni prieteni personali.
Stan și Pandrav merg să dejuneze. În cursul dejunului, cei doi vechi camarazi își dau drumul celui mai călduros entuziasm, zugrăvindu-și pe întrecute perspectiva fericirii poporului sub noua eră de libertăți publice ce se deschide. După ce plătesc dejunul, Pandrav se scoală și zice:
– Acuma, Stane, neică, la lucru!... Am trăsură... când plecăm?
– Unde? întreabă Stan.
– În județ... să lucrăm.
– Ce să lucrăm?
– Colegiul... Trebuie să-ncepem... Nu e vreme de pierdut.
– Apoi... zice Stan, scărpinându-și barba lui patriarhală...
