indicibil de inteligență; iar un bătrân patriot, încântat de progresele României, mă întrerupse: „Ia nu mai tot lăudați pe străini; pentru o țară mică cum e a noastră e deja destul de frumos și astea câte le avem!"
Oricum, avem două saloane: pentru o țară mică cum e a noastra e deja destul de frumos!
În palatul Ateneului sunt deschise astăzi două expozițiuni de pictură — de o parte, mai mulți tineri artiști, de alta, unul singur, d. Simonidi.
E un mare curaj să se expună cineva când merge in corpore, cu atât mai mare, în cazul artistic de față, cu cât in corpore poți trece neluat în seamă; dar, desigur, culmea curajului o atingi când te expui singur, și acesta este marele merit al d-lui Simonidi.
Dar curajul în artă ne poate adesea ori duce prea departe -de exemplu, la o revoltă fățișe contra desenului. Iată un Mitridate al cărui cap este de două ori mai mare decât ar trebui să fie. Asta nu face nimic, de vreme ce avem, la treptele pe cari și-a daț sfârșitul strălucitul rex ponticus, o sclavă de două ori mai mică decât impuneau exigențele planului întâi.
O mână prea lungă; da, dar e compensată de un picior prea scurt... Armonia — asta este marele secret al artei.
Ș-apoi culorile! trebuie să ținem seamă de culori.
Este un fel de vânăt, un vânăt care spune multe, un vânăt care domină în totul, un vânăt fundamental, un vânăt care este un gând - o idee!
O damă e cuprinsă de amor — se face vânătă la față; un soare apune vânăt ca un vis poetic; sau, ca o inspirație, răsare... iar vânăt. Apol, soldați vineți, ape vinete, trandafiri vineți, sfinte, pisici, scaune, săbii - toate vinete.
Iată ce ar putea inspira celor de dincolo o invidie vânătă, dacă ei n-ar înota, în mijlocul und grădini pline de flori și de fructe, într-un verde plin de speranță.
Intrând în salon, ești răpit, ca român, de un farmec nedescriptibil, și, fără voie, apucat de un dor vag al crângurilor și muscelelor patriei, al acelor locuri pitorești, începi să fredonezi oltenește: „verde, verde și iar verde!"
