Pagină:Ion Luca Caragiale - Opere. Volumul 3 - Reminiscențe și notițe critice.djvu/111

Această pagină nu a fost verificată

Exigențe grele

Sunt trei feluri de produceri intelectuale: unele mai presus, altele mai prejos de orice critică, iar altele la nivelul criticei. Se-nțelege că vorbim nu despre părerile pe cari un autor le emite. Acestea pot fi admisibile sau nu, onorabile sau detestabile, generoase sau infame, puțin importă; e vorba de felul cum ele sunt așternute, de puterea concepției și de înălțarea de spirit a autorului.

Vecinic ideile și principiile lui Machiavelli vor fi denunțate de unii ca infame; cât lumea, însă, nu va-ndrăzni cineva să critice opera marelui om ca putere de concepție, ca operă de spirit. În felurite opuscule, în nenumărate cuvântări, mulți mărunței, curtizani ai naivității mulțimii, vor detesta principiile și părerile lui; nici prin gând, însă, nu va cuteza vreunul să-i aprețuiască sau să-i desprețuiască opera ca atare; iar acești curtizani, marii și mărunțeii doritori de a stăpâni, începând cu Frederic cel Mare și isprăvind cu cel din urmă agent electoral de mahala, nu vor lipsi, mai ales ei, conștient ori instinctiv, să urmeze cu scumpătate lapidarele povețe ale ilustrului florentin, pe cari le ponigresc pe față, urmând și-n aceasta tot o povață a lui.

Cine oare, nefiind de-a dreptul caraghioz, va cuteza să spună că celebrul secretar, în afară de tendențele și părerile lui, nu ne-a lăsat un cap'd'operă incomparabilă? Iată o lucrare mai presus de orice critică — o lucrare așa-numită clasică. Exemple altele ar fi de prisos, cred eu; o întreagă listă a producerilor geniale nu ne-ar duce mai departe; ba chiar ar fi neplăcut să fac, după vechile