aceasta ce s-a întâmplat și cu cealaltă. Interesul artistic rămâne secundar, interesul politic biruie. Oamenii politici nu pot lăsa neexploatat nici acest colț rezervat artei dezinteresate: instituțiunea artistică trebuie să le cadă pe mână, pentru ca să o întrebuințeze și pe dânsa, ca o armă mai mult, în scop de partid.
Atunci, ce se-ntâmplă? Se-nțelege că nu se poate face nici știință, nici artă cumsecade în țara asta; care va să zică, numai politică!
Si iar începem cu tânguirile.
Cum o să meargă daca și aci se vâră politica?
Ei, iată: tânguirea asta, după părerea mea, este absolut nefundată.
Da, politică... Dar ce poftiți?
Statul cheltuiește cu instituțiuni savante sume destul de respectabile. Savanți — da, slavă Domnului — nu prea avem, ca să facă știință serioasă, afară de onorabile excepții. Atunci, vă întreb: pentru ce a mai cheltuit statul să fundeze instituția, și pentru ce mai trece cu sfințenie paragraful ei în fiecare buget? Degeaba? Încai, daca nu se face știință, să se facă măcar politică, ca să dăm barem iluzia lucrului.
Se clădește un mare stabiliment artistic, un teatru, de exemplu. De ce? fiindcă un stat modern are, între alte organe de cultură, și astfel de stabilimente. Ei? cauți artiști — ia-i de unde nu sunt. Îți trebuie literatură — nu există. Îți trebuie public — publicul nu vine la exhibițiile d-tale. Ce-ți mai rămâne de făcut în această clădire, pentru care ai vărsat sume colosale și unde ai să cheltuiești anual paragrafe anume? Nu-ți rămâne alta decât să faci măcar politică.
Eu crez că, în loc să ne învinuim și să regretăm că facem în toate și oriunde politică, din contră, ar trebui să ne pară bine și să ne aplaudăm că o putem face așa de bine oriunde și în toate.
Ce folos ar fi, neputând face știință și artă, să stăm cu mânile-n sân fără să facem nimic. Încai să facem politică! Și, slavă Domnului, cred că nu o facem rău.
