le lași toate pe ajunul Crăciunului, nu le mai poți prididi... Mă-ntorc eu acasă... îmi spune fata că s-a dus cuconița pân târg. Zic eu: „Bine!" Mai trece ce mai trece, se fac douăsprece, iaca vine și Acrivița foarte supărată. Zic: „Ce ai?" Zice: „Închipuiește-ți ce mi s-a întâmplat! am pierdut piatra de la inelul lui nenea Andrei."'
„Când?"
„Acuma."
„Unde?"
„Pân târg... Tocmai la băcănie am văzut că-mi lipsește."
„Trebuie să căutăm pe unde ai mai fost."
„Am căutat peste tot: nu e și nu e."
„Trebuie să dăm un anunț la gazete!..."
Și isprăvind povestirea conversației sale cu consoarta, nenea Stasache îmi pune sub ochi o gazetă. Citesc:
- „O bună recompensă!... S-a pierdut ieri vineri, 23 decembre, înainte de amiazi, între stradele Popa Tatu, Știrbei-vodă și Calea Victoriei, o pietricică de briliant în valoare de 3—400 de lei. Cel ce o va găsi să o aducă la d. Stasache Panaiotopolu, strada... numărul... unde va primi o recompensă de 20 de lei. ”
După ce citesc:
— Te pomenești că se găsește! zice omul meu.
— Tot ce se poate — zic eu — nene Stasache. Mergem?
— Da... haide!
Ne suim într-o sanie și pornim.
— Nu că-mi pare rău de piatră, pentru că-n definitiv, nu-i vreo valoare grozavă; dar știi, nu face: un cadou de la nenea Andrei... Știi cât ține el la noi...
— Firește...
— Sunt curios, să vedem: se găsește? Dar în sfârșit, zi că nu se găsește... Atâta pagubă!... Dar de unde știi? poate că se găsește! Eu nu zic nimic. Dar el, văzând că tac:
— Ce zici?... se găsește?
— Știu eu? zic.
— Ei! vezi?... eu nu sunt om curios; dar am mare nerăbdare, să vedem: se găsește?
