„Iubite amice,
- Astă-seară, avem pom de Crăciun. Ne-ai promis că vii să prânzești cu noi. Te rog, nu uita. Te aștept până la șapte fără un sfert la berărie, ca să mergem împreună. În tot cazul, dacă nu ne-ntâlnim, vino direct la noi; dar vino negreșit; se supără Acrivița.
- Stasache”
Acrivița este soția lui nenea Stasache. La oamenii aceștia se petrece bine; mă duc să-ntâlnesc pe amicul meu la locul arătat. Sunt șapte fără un sfert, și omul meu lipsește; dar n-aștept mult, și iată-l.
— Gândeam că nu vii, îmi zice el.
— Se putea, nene Stasache, să supăr pe cocoana Acrivița?
— Bine ai făcut, că ș-așa e destul de supărată.
— De ce?
— Închipuiește-ți, monșer, că acum câteva zile nenea Andrei senatorul (știi cât ține el la familia noastră!) vine, ca după obicei, la noi și zice: „Eu, mă-nțelegi, s-a închis Senatul și se duc toți p-acasă, și n-am să fiu de Crăciun cu voi, și m-am gândit să v-aduc la fiștecare câte ceva ca cadou"... și scoate, și scoate, și scoate și dă-i la cadouri: și mie, și la copii, și Acriviții... Acriviții i dă un inel cu un brilănțel de toată frumusețea...
— Ei!
— Ei! Ieri dimineață, eu lipseam de acasă. Vine Mișu, profesorul — știi, Mișu al nostru, care dă meditație la băieți — vine pentru ca să le dea vacanță, și nevastă-mea pleacă să târguiască de-ale casei câte ceva, că știi, dacă
