— Domnule — zice impiegatul — zici că ai venit cu o afacere... Mă rog... Noi n-avem timp aici să stăm de vorbă... Nouă ne plătește statul leafă, să lucrăm... Mă rog, ce afacere?
— Stăi că-ți spun... E cald al dracului!
Se duce la butonul soneriei, pe care-l apasă. Soneria zbârnâie lung.
Impiegatul, impacientat:
— Destul, domnule! Ce poftești?
— Dacă nu te superi, încă un pahar...mi-e sete al dracului. Az-noapte am umblat forfota cu niște prietini... Nici n-am dormit... Știi...
După o pauză:
— Nu-i așa că se cunoaște că n-am dormit?
— Ba bine că nu!
— Pe unde n-am fost!
Aprodul vine. Domnul, cu multă politețe:
— Drăguță, dacă nu te superi, m-aș ruga... încă un pahar cu apă... Aprodul iese. Domnul, către impiegat, cu delicatete:
— Aveți mult de lucru? Impiegatul:
— Nici prea-prea, nici foarte-foarte... potrivit.
Aprodul aduce paharul. Domnul îl bea pe nerăsuflate; cătră aprod:
— Mersi!
Apoi cătră impiegat:
— Daca nu te superi, te-aș ruga... batista...
— Domnule! strigă impiegatul; înțelege odată că nouă nu ne plătește statul aici ca să stăm de vorbă; avem treabă; n-avem vreme de conversație... Spune: ce poftești? Aici n-are voie să intre nimeni fără afaceri. Ce afacere ai?
— Ce afacere?
— Da! ce afacere?
— Am dat o petițiune... Vreau să știu ce s-a făcut. Să-mi dați un număr.
— Nu ți s-a dat număr când ai dat petiția?
— Nu.
