— Să nu zici că nu poți!... știu că poți! trebuie să poți!
— Atunci trebuie să le dau la toți...
— Să le dai la toți!
— Bine, dar...
— Să nu zici că nu poți!... Știu că poți! trebuie să poți!... să le dai la toți! Sunt toți copii de familie bună!
Profesorul — e și el om de familie bună - zice:
— Bine! dacă sunt de familie bună, vom cauta să le dăm la toți nota 6.
— Îmi promiți?
— Pe onoarea mea de profesor!
Am plecat încântat. Madam Georgescu mă aștepta foarte nerăbdătoare:
— Ei?
— Ei, le dă la toți.
— Cum, la toți?
— Firește... fiindcă toți sunt de familie bună.
— Cum, de familie bună?
— Ca Ovidiu.
— Nu-nțeleg.
— Le dă — zic eu — notă bună la toți băieții.
— Și lui Ovidiu?
— Mai ales... Le dă nota 6 la Morală, pentru că toți sunt de familie bună.
După-amiazi, primesc de la madam Georgescu o scrisorică, prin care mă anunță că Ovidiu a obținut nota dorită si mă roagă să iau prânzul deseară la dumnealor. Se-nțelege că n-am lipsit a profita de grațioasa invitațiune.
A fost o masă splendidă. S-a băut șampanie în sănătatea lui Ovidiu Georgescu, urându-i-se o strălucita carieră. Cocoana Caliopi, în culmea fericirei, a sărutat cu toată căldura pe iubitul ei prâslea, cu examenul căruia s-a încheiat deocamdată palpitațiile ei de mamă.
— Uf! mi-a zis norocita matronă română, oferindu-mi un pahar de șampanie; am scăpat! Am dat și bacaloriatul ăsta!
