din când în când să ungă fripturile cu pene-n-muiate-n grăsime, să le rumenească în coaje, ca să nu li se prelingă mustul în spuză.
S-a mirat Domnița de așa priveliște, și i-a întrebat că pentru cine gătesc ei atâtea bunătăți.
— Măria Ta, Domniță, i-a răspuns unul care era pasămite mai mare peste toți, gătim pentru stăpânul nostru Făt-frumos cu Moț-în-frunte, că. mâne face nunta.
Domnița se miră și mai mult de vorbele astea; dar îndată își aduse aminte că se împlinea tocmai anul de când făgăduise să ia de bărbat pe Făt-frumos cu Moț-în-frunte, și-i veni nu știu cum. Firește că nu se mai gândea acuma la asta, fiindcă atunci când făgăduise era neroadă, și după ce căpătase atâta minte de la băiat, își uitase fata toate prostiile de mai înainte.
Dar n-apucă să pornească mai încolo la plimbare și în față-i dă, de cine? de Făt-frumos cu Moț-în-frunte, mândru și strălucit, ca orice cocon de împărat când merge gătit la cununie.
— Iacă-mă, Domniță, la ziua sorocită, îi zise tânărul, ca să mă țin de cuvânt, și nu mă-ndoiesc că și Măria Ta vii, după cuvântul ce mi-ai dat, să mă faci omul cel mai fericit de pe lume.
— Drept să-ți spun, i-a răspuns Domnița, încă nu sunt hotărîtă la așa ceva, și nici nu prea crez să mă pot vreodată hotărî după dorința Măriei Tale.
— Mă mir foarte! a zis tânărul.
— Te-i fi mirând, cred, a răspuns fata, și firește, dacă aș avea aface cu vreun om de rând, necioplit și fără duh, ce să zic? mi-ar veni destul de greu... Parcă-l aud zi-cându-mi: „Făgăduința unei Domnițe nu e vorbă aruncată-n bătaie de joc: trebuie să mă iei de bărbat odată ce ți-ai dat cuvântul!”... Dar vorbesc unui om tare deștept și de neam mare; n-am teamă că vorbesc în vânt... Măria Ta știi că nici pe vremea când eram proastă, nu m-am hotărît așa deodată să te iau. Acuma, am minte, pentru care, nu zic, Măriei Tale trebuie să-ți fiu mulțumitoare; dar, din pricina ei, de! am și gusturi mai grele; cum vrei dar să mă hotărăsc mai iute acum decât mă
