C. (cătră D.) – Pentru ce n-ai stat la ușe, să-l iei în trăsură când a ieșit ?
D. (dezolat) – Am stat. la ușa dinspre Doamna Bălașa, pe unde iese totdeuna…
B. – Ei ?
D. – Am stat până la unu… A-nceput ploaia… Am reintrat în palat, l-am căutat la biuroul lui.. Plecase !…
A. – Ieșise pe ușa principală dinspre cheiul Dâmboviții !
B. (cătră D.) – Vezi că ești zevzec ?
D. – De ce, domnule ?
B. – Fiindcă trebuia să bănuiești că-ți poate scăpa… De ce l-ai pândit la ușa palatului ? Nu știai că palatul mai are și alte ieșiri ? Trebuia să-l aștepți la ușa cabinetului când iese… Ai văzut cum ți-a tras chiulul ?
Oricine înțelege, crez, din această fierbinte convorbire, că cei patru tineri nu pot fi decât niște infatigabili reporteri de ziar, și că persoana căreia i-au pierdut urma, fiindcă a știut să le scape cu atâta dibăcie, nu poate fi decât inteligentul jude de instrucție de pe lângă onor. trib. Ilfov, simpaticul meu amic J. Th. Florescu, care a mandat și ordonat tutulor agenților forței publice să-i aducă, de unde or ști, pe numiții Boris Sarafoff, Vladimir Kovaceff, D. Davidoff, D. Troleff, D. Iconomoff și Al. Burlacoff, pentru a fi ascultați asupra inculpărilor ce li se aduc pentru faptele prevăzute și penate de art. 47 combinat cu art. 226 și 332 din cod. pen. !
Dar până să execute agenții forței publice ordinul neobositului jude de instrucție, să urmăm a asculta disputa tinerilor reporteri…
C. – Domnilor, ora este două fără un sfert… Crez că e de prisos să mai așteptăm… (Cu ironie:) Să mulțumim amicului D… de inteligența cu care a știut să conducă urmărirea omului nostru și să mergem să ne vedem de treburi.
A. și B. (cu mult sarcasm către D.) – Mersi, monșer…
D. – Dar…
Toți ceilalți trei – Mersi, monșer, și la revedere…
Zicând acestea, pornesc să iasă. Dar D., atins până-n suflet de malițiozitatea confraților, li se pune în cale și, emoționat,
