Pagină:Ion Luca Caragiale - Opere. Volumul 2 - Nuvele și schițe.djvu/327

Această pagină nu a fost verificată


Ce țeapăn!... Atunci, cuprins de un fior, iuțește mersul... Da, e frate-său —Voinea!... Pipăie-l — rece ca ghiața; uită-te bine, — ochii duși în fundul capului! Un răcnet! — un răcnet să-i crape pieptul! începe să-l sguduie, să-l cheme pe nume: „Voineo, neică! Voineo!” Degeaba! Omul pricepe bine că l-a lovit, când vede o rană mare între umerii flăcăului. Degeaba-l mai strigă — Voinea nu mai vrea să răspunză.

Pârvu cade în genunchi și începe să se bocească și să se vaite ca muierile. Puțin stă așa, și odată-i fulgeră prin minte un gând, care-i svântă izvorul lacrimilor. Ia voinicește în cârcă pe mort și-l duce acasă...

Astea treceau acu prin capul încruntat al învățătorului în vreme ce școlărița îi bârîia mereu lecția pe de rost. Copila ajunsese la un fragment din istoria țării, unde spunea cum Vlad-Vodă Țepeș își răzbunase de grozav asupra boierilor necredincioși, punându-i să care piatră și var pe un colț de stâncă prăpăstios, ca să zidească o cetățuie.

La povestirea cruntei răzbunări, învățătorul își înălță capul; de pe fruntea lui picau broboane mari de sudoare. Și el trebuia să-și răzbune; știa el bine cine stătuse să răpue pe Voinea!

Acu, ce mai una ș-alta? Pârvu dăduse foc la pătulul lui Dragomir... Dar, cu câteva chile de porumb, nu se plătește viața unui flăcău... Nici vorbă, Dragomir îl omorîse pe Voinea. Flăcăul înjurase la horă într-o duminică, pe Sanda, și ea ieșise din joc; plecând acasă foarte încruntată, Sanda arătase pumnul și mormăise niște amenințări vajnice.

Pârvu se lovi peste frunte... Nu carecumva l-o fi-n-junghiat pe Voinea chiar Sanda?... Nu se poate. Era voinic... n-ar fi putut ca o muiere să-l pue jos!... O muiere!... La gândirea aceasta rușinoasă, învățătorul simți că-i vine amețeală.

Era departe de tot de școala lui. Glasul băiguit al școlăriții se contopea în gândul lui cu vâjiala gârlii ce se rostogolea repede de vale prin mijlocul satului către Olt. În mintea omului nostru, era un fel de vârtej: Voinea copil;... tata, popă-n sat;... tata lui Dragomir și al Sandii,