mult, altul mai puțin; dar să tragă vreunul drept de tot, adică fără greș de loc, peste putința omului! Ei! ș-apoi! mai la urmă ce supărare poate încăpea? Cântarul fiecăruia tot pe el îl înșeală, și dacă-l înșeală tot într-o parte, nu când într-una când într-alta, va să zică îi iese omului totdeauna socoteala la fel... Numa dacă n-o fi omul așa de sec să nu crează-n cântarul său, ci să umble prin vecini luând împrumut cântarul când de la unul când de la altul... Sunt și d-ăștia destui, cari ard lumânare în toate serile să-și facă socoteala cât a păgubit el ziua după atâtea cântare streine, nu cât ar fi câștigat după cântarul lui.
Dar, în sfârșit, să lăsăm nimicurile astea negustorești, cu socoteli și cântare, și să ne-ntoarcem mai bine la povestea noastră.
