Împăratul a-nceput să râză, parcă era lucru de râs. Iar împărăteasa a-nceput să se plimbe de colo până colo mai turburată și mai învăpăiată decât o văzuse el vreodată, și cam de multe ori o văzuse, așa încât strălucitul ei soț n-a îndrăsnit să mai zică o vorbă; s-a plimbat ea cât s-a plimbat fierbând și pe urmă s-a așezat la masă și a scris în fuga mare, de scârțâia pana strașnic, două cărți, le-a-ndoit și a trimis să-i aducă pe băieți îndată dinaintea ei:
— Acuma fără zăbavă trebue să plecați. Tu, Ler, să mergi cu cartea asta la Albu-mpărat; acolo ai să petreci până te chem eu înapoi; tu, Mezin, tot așa, la Negru-mpărat cu cartea asta. Nici umbră de-ndoeală n-am că veți ști să vă purtați cuviincios, așa cum se cuvine fiilor lui Roșu-mpărat și Floarei, mama voastră, care vă iubește și numai la binele vostru se gândește.
Au plecat amândoi, dar fiindcă scaunul împărăției nu sta în mijlocul țării ci cam la o parte, au trebuit aproape până seara să meargă împreună pe aceeaș cale mare până la un loc, unde era o cetățue mică și de unde să pornească a doua zi dimineața, unul spre miazăzi și altul spre miazănoapte, precum li se poruncise hotărît.
Seara ajungând la cetățue, s-au oprit să poposească și după cină mergând la culcare, ce le-a dat băieților în gând? să încerce n-or putea să vază și ei ce scrisese mama în cărțile cu care-i trimisese.
Și așa le-au scos din sân și uitându-se bine la scrisul de d-asupra au rămas în mare nedomirire.
— Nouă ne-a poruncit altfel: tu n-ai auzit?
— Ba da.
— Atunci se vede că e greșală; de grabă mama ție ți-a dat-o pe a mea și mie pe a ta.
— Să vedem, dacă se poate, ce spune-năuntru.
Și, fiindcă tot de grabă pe semne, împărăteasa îndoise numai cărțile și nu le mai pecetluise, ei le-au deschis, și au găsit că și cuprinsul se potrivea cu ce era scris d-asupra: de prea strălucitul prieten Albu-mpărat se ruga să-l primească bine pe Mezin, ca pe un copil al lui, iar credinciosului vecin Negru-mpărat îi spunea între altele: nu mă-ndoesc că Ler-Voevod va fi cinstit precum se cuvine...
