corespondență din țară și din străinătate (un dosar întreg), cu prietenul și gazda mea, d. Legrand, și cu o duzină de fotografii, care reprezintă pe amicul meu Legrand, pe soția sa, madam Legrand, pe cei doi copilași ai lor, și pe mine, la masă toți, pe veranda vilei; — madam Legrand, în fund, ține pe câte un genuchi pe copilași; eu și cu Legrand stăm în picioare și ciocnim, peste masa rotundă, paharele, închinând, eu: pentru prosperitatea bătrânei Republice Franceze! el: pentru progresul tânărului Regat Român!
După fotografie, putea impiegatul cu drept cuvânt să mă dea iar afară; însă, examinând cu mare atenție celelalte documente, binevoiește în sfârșit să-mi dea fițuica pentru achitare. Îmi iau banii și fotografiile, și mergem cu amicul Legrand în centru, la Café Gambetta, să luăm câte un aperitiv, după obiceiul locului.
Acolo — ce aflăm?
În ajun, banca locală a plătit un cec fals de 50.000 de franci unui cavaler de industrie; semnalmentele: gentleman englez; roșcovan; costum cadrilat; portofel enorm, crocodil veritabil, etc., etc....
Nu! — pot mărturisi despre asta atâția prieteni ai mei socialiști, și liberali, și conservatori, și, puținii rămași sadea pe dinafară — nu! n-am fost niciodată socialist; n-am dușmănit cândva capitalul... Dar, când am auzit că infama întreprindere burgheză, care m-a necăjit și m-a vexat pe mine atâta, fermecată numaidecât de un milord cadrilat și de o piele de crocodil, a fost pârlită cu o așa de frumoasă sumă rotundă... drept să spun, am jubilat...
Peste trei zile am plecat din Franța către patrie.
În drumul de fier, a doua zi, am avut norocul (să vedeți mai jos pentru ce zic „norocul”) să mă-ntâlnesc cu un rus, un vechi cunoscut, foarte simpatic, pe care de mult îl știam că înoată în apele anarhismului terorist — un tip de om excelent, bun, onest și moral; dar... apostol... infatigabil și incurabil. Cum m-a văzut rusul, comunicativ, m-a strâns de gât, să mă sărute. Ne aflam singuri într-o cabină mică a vagonului. Eu, cam în glumă, cam în serios, i-am zis:
