Pagină:Ion Luca Caragiale - Opere. Volumul 2 - Nuvele și schițe.djvu/150

Această pagină nu a fost verificată

Mi s-a-ntâmplat să pierz un amic, un bun amic, și nu mă pot căi îndestul de această nereparabilă pierdere; de aceea trebuie să spun, oricui vrea să m-asculte, trista mea întâmplare. Iată.

Știam că amicul meu, bunul meu amic, are multă influență asupra unei persoane, de care atârnau la un moment niște interese ale mele de extremă importanță. Am alergat la el.

– Amice, bunul meu amic - zic eu - te rog, nu mă lăsa! contez pe tine să mă salți în această ocazie; o vorbă bună din partea ta către persoana, pe care o știi, poate să-mi facă norocul... Dă-mi o scrisoare călduroasă de recomandație... te rog!... faci un mare bine pentru mine și pentru familia mea... copiii mei...

– Vai de mine! zice bunul meu amic, jenat de tonul meu din cale-afară milos... Ce trebuie atâta insistență?...

Și, după ce-i explic bine de ce e vorba, se așază la biuroul său și începe să scrie.

După ce termină, se ridică și, cu scrisoarea-n mână, îmi zice:

– Iată ce am scris.

Apoi citește scrisoarea lui:

"Iubite amice,

Amicul meu, aducătorul acesteia, vine la dumneata să-ți ceară un serviciu și mă roagă să pun o vorbă bună în favoarea lui. Nu știu cu cât mai multă căldură să ți-l recomand. Contez pe amiciția d-tale, că ai să-l tratezi ca pe mine însumi, pe amicul meu, pe bunul meu amic. Aș fi fericit să aflu că acest om, pe care-l iubesc ca pe un