— Da Urechiă?
— Hapurile alea americane... cum le zice?
Cocoana, tare și adânc în comet:
— Pink...
— Hehe... da...
— Eu zic să le-ncepi pe toate odată.
— Așa zic și eu.
— Tot ai vreme acuma: și Mița are să stea la Franțișbat vreo două-trei luni.
— Cât? întreabă domnul.
— Vreo două-trei luni! strigă cocoana în comet.
— Cel puțin patru, a spus doctorul! răspunde domnul.
Și zicând acestea, dă cocoanii cometul și se culcă la loc cu spatele spre bancheta din față.
Am înțeles! zic eu în gândul meu. Domnul începe să sforăie.
— Mișule!... Mișule!!... Mișule!!!
— A adormit! zice cocoana.
— Bravo! zice tânăra... Da boanghenul doarme, mamițo?
Eu horcăi.
— Nu-l auzi?
Tânăra se scoală de la locul ei și trece lângă Mișu, în fața mea, pe câtă vreme cocoana ia locul din fața domnului care horcăie.
... A trecut poate un ceas... parc-a fost o clipă... M-a lovit ceva peste picioare... Deschid ochii; e lumină de soare...
Domnul horcăie mereu... Cocoana fumează veghindu-l...
În față-mi, perechea cea tânără doarme zâmbind: femeia cu capul cel frumos pe umărul și pieptul voinic al omului, care o reazimă cu brațul drept pe după spate, pe când în mâna stângă îi ține amândouă mânușițele.
Ne-apropiem de Pesta.
Cocoana a moțăit cât a moțăit și a adormit și ea... O! Argus!
Domnul care horcăie face o mișcare... vrea să se scoale... Se scoală!
Eu mă ridic desperat și, apucând cele trei mâini din față, le zgudui puternic.
