m-așez la loc, lungindu-mă cât mă-ncape jumătatea mea de banchetă...
... Aha! trenul nostru trece pe sub o ploaie; răpăie pe acoperișul vagonului și plescăie pe geam.
— Mamițo... culcă-te... și... matale.
— Iacă... mă culc... Dar... culcați-vă... și voi... fiți cum...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
... îmi pare c-auz o muzică... Ce strălucitoare armonie!... un marș maiestos!... da!... o paradă... ce de lume... armată... multă armată... a! nu! e la teatru... nu! nu e armată... parcă e un stol de porumbei... iată doi... cum se sărută și se giugiulesc... Visez?...
Dar ce e? ce bufnitură!... ce duduială! Sar în sus... Am dormit! am visat! E lumină bună de ziuă. Cum m-am speriat! am crezut că e un accident... Când colo, ce? Doamna cea tânără, cine știe cum, din somn, a alunecat de pe banchetă ci și a lovit cu picioarele pe domnul cel gros, care s-a deșteptat speriat și el. Ce e însă curios e că toți din compartiment ne-am deșteptat; numai tânărul domn doarme... acum în colțul din fața mea.
Eu mă culc la loc: mai am nevoie de odihnă.
E ziuă mare... Domnul cel gros se ridică și șade pe banchetă cu picioarele descălțate-n jos. Doamna tânără s-a rezemat iar cu ochii-nchiși. Cocoana-n vârstă, alături de ea, cască.
— Coană Sofițo, zice domnul cu glas blajin, ia vezi unde mi-e cornul...
Cocoana caută în plasă și dă jos un comet acustic; domnul îl ia și-l pune cu gura cea strâmtă la ureche, apoi:
— Coană Sofițo! cum zici dumneata să-ncep? cum mi-a spus Buiucliu ? cum mi-a spus Schachmann ? ori cum mi-a spus Urechiă?
Cocoana, vorbind aproape și tare în gura largă a cometului:
— Cum ți-a spus Buiucliu?
— Patru luni de zile cura lui Kneipp, acolo la loc...
— Da Schachmann?
— Mașina electrică...