Și... se sărută... Aud bine... Se sărută: o dată lung; apoi, de mai multe ori pe rând, scurt și des și tare...
— Ați-nnebunit de tot! mormăie cocoana.
— Ci, dormi odată, mamițo!
— Nu e vorba de mine; mai e și om străin... Eu horcăi.
— Dă-l dracului de boanghen! nu-l auzi cum mână porcii?... Mișule! dragă Mișule!
Și iar sărutările...
Apoi, din adâncul sufletului:
— Off!... Mișule!... Mamițo!... mamițo!
— Ei! ce e, soro? ce mai poftești?
— Tot nu dormi?
— Mi-e cald! nu pot să dorm...
— Atunci, du-te puțin p-afară.
Cocoana se scoală și trece-n coridor...
Și mie mi-e grozav de cald; mă fac că mă-nvârtesc în loc... Un sărutat prelung amuțește... Mă ridic de pe banchetă și, fără să mă uit în partea opusă, ies după cocoana în coridor.
Cocoana vrea să-și răsucească o țigaretă de tutun; eu scot tabacherea mea și-i ofer galant țigarete cu carton. Ia una...
— Mersi.
— Keirem ... zic eu, și-i dau foc.
— Care va să zică nu știți deloc, deloc românește?
— Mit? întreb eu.
— ... românește...
Eu dau din umeri cu vădit regret că nu o pot pricepe; totodată, îi ofer, din ploscuța mea de drum, cognac. Cocoana primește bucuros, apoi:
— Bravos cognac! așa zic și eu... Mersi!... Trebuie să fie scump...
Eu iar dau din umeri și-i ofer altă țigaretă.
Sunt hotărât deși nu-nțeleg românește să stau în compania cocoanei în coridor, până o crede dumneaei de cuviință să intre iar la loc în compartiment.
A trecut, nu pot să-mi dau seama bine, cât timp, și din compartimentul nostru se aude tușind de trei ori... Cocoana intră... Peste două-trei momente, intru și
