Pagină:Ion Luca Caragiale - Opere. Volumul 2 - Nuvele și schițe.djvu/108

Această pagină nu a fost verificată

Uite ce e... Dacă eu aș putea convinge pe soția și pe socrul dumitale să vă despărțiți de bunăvoie, ce ai avea de zis?

Cocoana: Bucuros!

Avocatul (cătră Lae): D-ta... d-ta ce zici? că d-ta ești interesat în cauză!

Cocoana: Ce să zică el? el zice ce zic eu...

Lae: Eu zic ce zice mamița.

Avocatul: Atunci... (Se gândește o clipă.) Atunci... (Merge la ușa salonului.) Poftim, doamnă; poftim, părințele.

(Tânăra apare urmată de popă. Dând unii cu ochii de ceilalți, de o parte și de alta, exclamație de surpriză. Tablou.)

Cocoana: Ehei! sabalaerosu, taică părinte!

Popa: Cocoana prioteasa! Ptiu! bată-te mama Ana!

Cocoana (cu humor): Care va să zica v-ați hotărâtără și dv.?

Popa (asemenea): Slobod!

Cocoana: Lac să fie, că broaște!...

Popa: Lasă, că-ți cunoaștem gurița...

Cocoana: Ce spui, țato?

Lae: Lasă acu, mamițo!...

Cocoana (tânărului): Taci, prostule!... (Popii:) Gurița mea, ai?

Popa: Gurița d-tale.

Avocatul: Ei, acum ne-am înțeles! lăsați mofturile. (Cocoana, privind lung la popa, face semn avocatului ca de tras la măsea; popa, privind la ea, face același semn avocatului; Lae își netezește pălăria; Acrivița roșește.) Care va să zică, este hotărât: fiecare soț dorind deopotrivă să se despartă, vom face cererea împreună, întemeiată pe art. 214..., consimțimânt mutual. Poftiți, ședeți.

(Toți șed. Popa își toarnă un pahar; cocoana fumează; Lae își netezește pălăria și Acrivița roșește.)

Avocatul (cătră Lae): D-ta șezi colea și scrie. Să facem petiția. (Lae se așează la biurou cu pana-n mână. Avocatul cătră prioteasa Tarsița, prezintându-i un chibrit aprins pentru țigară.) Ai văzut? (încet și serios:) Ei! ce-mi dați?

Cocoana (râzând și aruncându-i fum în obraz): Bravos! Tot noi să-ți dăm?... Să-ți dea... (Face cu ochiul arătând pe tânăra;