Această pagină nu a fost verificată
Și se-ntoarce să-i privească... Ileana a adormit, strângând în brațe genunchii lui frate-său... Popa se apleacă la ea:
– Nu așa, cățea! zice el zâmbind crud... Nu așa, că-i păcat!
Și descleștându-i mâinile calde încă, o dă greoi mai la o parte... A zburat în sfârșit surâsul înțelept de pe chipul prietenului Cuțiteiu... Omul își acopere prostește buzele învinețite cu o mână, cu alta ochii uzi... Toți stau cu capul gol... Nici o suflare...
Popa se ridică, se-ntoarce spre mulțime cu privirea țintă și-nfricoșat de-ngrijată.
– Inima!... zice el. I...! și se culcă să doarmă somnu-ăl bun lângă copiii săi.
