Pagină:Ion Luca Caragiale - Opere. Volumul 1 - Nuvele și schițe.djvu/9

Această pagină nu a fost verificată

XIV P. ZARIFOPOL

La Biblioteca Fundației Universitare Carol I se păstrează două manuscrise: unul cuprinde textul definitiv al povestei Abu-Hassan; celălalt, fragmentul de Poveste așa cum s’a publicat în volumul Abu-Hassan (1915), pag. 61.

Pe verso primelor treisprezece foi ale acestui din urmă manuscris a fost scrisă cu creionul parodia Dĕ dĕmult, mai dĕ dĕmult. Din acest text nu mai sunt decât câteva rânduri cetibile, cea mai mare parte s’a șters prin uzură, sau a fost șters cu gumă.

Peste tot, în această ediție se dă ultimul text tipărit de Caragiale; iar ca variante, am notat deosebirile între acest text și prima tipărire sau manuscris. Pentru felul de a lucra al acestui artist, și cele mai mărunte schimbări sunt însemnate.

Abia am nevoe să pomenesc, înaintea cetitorilor cât de puțin competenți, că sunt adânc îndatorat, pentru această lucrare, personalului Bibliotecei Academiei Române și al Bibliotecei Fundației Universitare Carol I. In deosebi d-lui profesor Tzigara- Samurcaș și d-lui bibliotecar Gheorghe Lazâr niciodată nu le voiu putea deajuns mulțumi pentru bunătatea neobosită cu care m’au ajutat să găsesc materialul de tot felul trebuincios unei lucrări ca aceasta. Iar acei ce cunosc și învățătura și generozitatea, puțin obișnuite, ale d-lui Barbu Lâzâreanu, vor înțelege numai decât de ce nu încerc măcar a închide în cuvinte recunoștința care mă leagă de dânsul.

P.- Z.

Particularitățile in care ortografia lui Caragiale, in epoca maturității, se arată mai consecventă, sunt: elidarea lui î la începutul cuvintelor; a, e, i și u cu accent grav, la persoana III-a a imperfectului conjugării I și perfectului simplu al celorlalte conjugări. — O curiozitate — a lui Caragiale sau a unor tipografi? — sunt formele, rare, ce-i dreptul, de perfecte simple la persoana III-a, cu â: fulgeră, încuia, subțiâ. I consonant poartă totdeauna semnul scurtării, la sfârșitul ca și in corpul cuvântului. N e dublat, dar nu strict consecvent, in corpul cuvintelor: înnainte, înnota,

Haosul ortografic nu mai e astăzi, poate, ce a fost altădată, dar nici nu a incetat cu totul. In tot cazul, dela tipografii noștri nu s’ar fi putut obține reproducerea credincioasă a unei ortografii de pe vremuri, cum e acea a lui Caragiale: o încercare in sensul acesta n’ar fi dat decât o deplorabilă confuzie. Am incercat, totuși, in Addenda, să reproducem particularitățile ortografice principale ale tânărului Caragiale din vremea Claponului.