Pagină:Ion Luca Caragiale - Opere. Volumul 1 - Nuvele și schițe.djvu/50

Această pagină nu a fost verificată

Văzând Iorgu că n-o scoate la căpătâi cu ovreiul, îi zice:

— Lasă, nene; nu vezi ce zgomot e afară? mai aibi și dumneata răbdare până la Sfântul Dumitru, pân' ne-om muta de aici! Era pe la Sântămărie.

MOMENT DE DISTRACȚIE

Serghe răposatul era de specialitatea lui dramatică intrigant în melodramă și în comedie moralist mușcător. Odată juca cu trupa lui proprie în provincie o melodramă, în care fabula este cam așa: un mizerabil persecută de moarte pe o pereche de tineri foarte cumsecade, buni nevinovați. Îl juca Serghe pe mizerabilul. Acest intrigant face fel de fel de mișelii și crime, și ce e mai scandalos decât orice e că omul acesta pervers are o virtute — conștiința ticăloșiei lui, și spune curat, cu un cinism revoltător, că el e bun de spânzurat. Victimele, pe cari era cât p-aci să le răpună, scapă la un moment dat din mrejele lui. El spumează și toarnă de ciudă un monolog enorm; după ce se mărturisește publicului de toate câte le-a făcut, încheie cu o frază de mare efect:

„A! iubiții mei! A! naivă pereche de turturele! mă credeți învins?... N-aveți grije! nu-mi veți scăpa! Am să vă înfășur în urzeala mea ca și un păianjen infam pe două musculițe amorezate !... Da, da! sunt infam! sunt un păianjen infam!”

Apoi râde sardonic, și-aruncă mantaua peste umăr și pleacă cu pași largi și apăsați.

Serghe ținea la monologul lui, decât nu știa boabă din rol, ca de obicei:

— La tine mi-e nădejdea, Caimac băietei făgăduiesc să fac cinste! Caimac era diminutivul de mângâiere al lui Maican sufleorul.

...Iaca a sosit în fine și marele monolog... Păianjenul infam o ia la început cu binișorul, rar și-ndesat. Șirurile dântîi merg bine... Pe urmă se pornește mai iute;