Amândoi fumează, însă nici unul n’are tabachere, și de aceea spun că nici nu cumpără tutun, fiindcă s’ar usca în buzunar. Astfel, când unul se întâmplă să-ți ceară o țigară, trebue să dai două, sau dacă nu, Smotocea face o țigară venerabilă de senator, și după ce-ți mai ia și câte-va foițe de hârtie, merge să împarță prada cu Cotocea.
Dacă vre-un cunoscut voiește să cinstească cu o cafea pe Cotocea, acesta refuză cinstea în favoarea lui Smotocea, și astfel cunoscutul e silit să-i cinstească pe amândoi.
La teatru amândoi merg câte odată la galerie cu un singur franc: unul plătește, iar celălalt intră pe mofturi cu contra-marca aceluiași bilet.
Bileard nu joacă amândoi nici odată, fiindcă în orice caz tot o jumătate din ei ar trebui să păgubească — aceea ce ar fi mai absurd decât chiar când ar conspira Tatăl împotriva Fiului. — Când au poftă de joc, unul din ei ia la carambolaj pe un ageamiu vădit, și cât ține partida, cel ce nu joacă stă împrejurul bileardului, făcând toate chipurile ca să demoralizeze pe protivnicul jumătății sale.
Pentru că-și plătesc cinstit datoriile, când și le pot plăti, Smotocea și Cotocea se bucură de oarecare credit la cafeneaua unde bea [sic!] regulat — mai de multe ori nu cu banii lor — cafea după masă. De aceea și chelnerul îi trece pe o singură foaie a catastifului, la una și aceiaș partidă. Când datoria a atins o țifră prea mare, trecând spre exemplu peste doi franci, atunci cel care intră întâi pe ușa cafenelei — acela fiind deocamdată soarele sistemului — plătește socoteala.
Smotocea și Cotocea sunt oarecum băieți cu carte; ei știu din toate câte nimic, ceea ce le dă dreptul a se crede enciclopediști. Smotocea este înalt la închipuire; Cotocea este adânc. Așa, dânșii ia [sic!] parte cu cinste la toate discuțiile ce se ivesc în cafeneaoa lor obijnuită: despre poezia epică ca și despre viitorul industriei, despre neajunsurile sistemei constituționale ca și despre unitatea metafizică, despre progresele telegrafiei electrice ca și despre teocrația egipteană.
In cea d’intâi săptămână după luarea lefii, principiile lor se întemeiază pe recunoașterea ordinei și scopului providențial al mersului omenirii; pe adevărul că omul nu este numai o vită, care trăește pentru a mânca și a bea, ci un agent dumnezeesc, însărcinat cu o misie înaltă în complexul universului; pe necesitatea guvernului aflător la putere; în fine pe temeiuri teologico-metafizice.
Deodată însă cu eșirea celor din urmă gologani din jiletcile lor, Smotocea și Cotocea părăsesc aceste principii uzate și false. Atunci omenirea este numai o confuzie fără plan și ordine; guvernele toate sunt rele, dar cel de față este cel mai rău; omul este un joc neno¬ rocit al oarbei întâmplări; totul se stinge într’un mormânt.
