Un tip eminamente simpatic este amicul meu X... foarte bine cunoscut de noi toți bucureștenii. Cum să nu-l cunoaștem? ÎI întâlnim așa de adesea, pretutindeni: în somptuoasele saloane de elită, în sindrofiile modeste de mahala, la Capșa, la Gambrinus, la Zdrafcu, la Jockey și Ia cafeneaua Schreiber din Lipscani, în Orient-Express, în tramcar, în cupeu cu roate de cauciuc, pe jos în galoși — pretutindeni gata a te saluta cu toată afabilitatea și a-ți întinde cordial mâna lui, să fii mitropolit sau paracliser, general ori căprar, ministru ori comisionar de stradă, nobil, mojic, șcl.
Din cauza acestei mulțimi imense de varii cunoștințe, pe care știe să le cultive cu o artă superioară, X... devine pentru fiecare din noi cel mai prețios prieten. Frecuentând atâtea ș-atâtea cercuri diverse, cari-i sunt de o potrivă de familiare, se-nțelege câtă admirație trebuie să-mi inspire mie, care cunosc așa de puțină lume și care sunt așa de puțin introdus mai ales în cercuri de seamă, unde se-nvârtesc personaje ilustre.
El știe câtă admirație-mi inspiră, cât ascendent moral și intelectual exercită asupră-mi; de câte ori însă ne întâlnim amândoi, nu-mi arată niciun fel de mândrie care m-ar atinge; totdeauna modest, simplu și fără nici o pretenție, mă pune în curent cu tot ce se petrece în sferele înalte. Omul acesta pare că nu știe cât prețuiește pentru mine amiciția lui: nu-și face idee, de sigur, ce fericit sunt eu de când aflu de la dânsul importantele secrete ale zeilor.
Eu stau într-un local ieftin de consumațiune, într-o berărie populară, pierdut în mulțime, și mă gândesc: eu nu sunt
