Eu, după dumneaei... Pe peron o întâmpină un tânăr și frumos ofițer de călărași, care o primește cu efuziune în brațe. Într-o clipă perechea trece pe ușa de ieșire, se suie într-o trăsură și: mână degrabă, birjar!
— Așa? zic eu... Am înțeles... Bun dandist are cocoana!
Mă sui și eu într-o birje... Mi-e foame... Birturile sunt închise acuma. Merg la o berărie să mănânc ceva... Pe cine aflu la berărie? Pe madam Sevastița Stănescu cu dandistul dumneaei, locotenentul. Mă așez pe trotoar la o masă alături de tânăra pereche. Cum mă vede, grațioasa damă mă recunoaște și întorcându-se către dandist:
— Lache, uite dumnealui este domnul din tren...
Pe urmă către mine, cu multă afabilitate.
— Recomand pe frate-meu, locotenent Pandele Vasilescu...
— Mersi, domnule, c-ai ținut așa de bună companie sorii-mi, îmi zice locotenentul... Nu luați loc cu noi?
— Mă rog...
— Zău, zice cocoana, dacă nu era domnul așa de amabil ca să conversăm, ce mă făceam eu atâtea ceasuri de urît?... Ce dobitocie! Închipuește-ți, Lache, la caracterul meu, trei ceasuri... Fir-ar ai dracului!!
