Arta lui Caragiale de povestitor se arătase, hotărâtă în toate elementele ei, înainte de seria Momentelor: de aci încolo avea ea să se exemplifice, încă o dată, într-un material de cea mai savuroasă varietate. Ridicolul ideilor la proști (Situațiunea, O
lacună) și la lichele (Atmosferă încărcată, Tempora, Greu de azi pe mâine), ridicolul vanității politice și sociale (Amicul X), ridicolul pueril al provinciei (Telegrame, O zi solemnă, Tardiv, Monopol), încornorații cu știre și fără (Mici economii, Diplomație, Cadou, Lună de miere), mondenitate mitocănească de București și de provincie (Five oclock, High-life), mamițici ambițioase cu puișorii lor, în toate stadiile unei educațiuni de bună familie (Domnul Goe, Vizită, Bubico cățelul e numai o altă probă de domn Goe Bacalaureat, Lanțul slăbiciunilor), petreceri reușite, sau contrariate (La Moși, Tren de plăcere, La Paști), presa caraghioasă (Reportaj, Ultima oră, Boris Sarafoff, Groaznica sinucidere, Duminica Tomii, Cronica de Crăciun, Cronica de joi) sunt împărțiri care se formează de la sine în amintirea cititorului.
Cele dintâi observații fixate de Caragiale, în schițele din Claponul, pomenite mai sus, au înfățișare de păpuși schematice.
Și fiindcă aceste scheme au fost reproduse, aproape întocmai, și în Moftul român; fiindcă aceeași procedare, deși sub forme mult mai bogate, revine în două schițe de mai târziu (La Paști, Triumful talentului); în sfârșit, pentru că Lache, Mache, Mitică și Costică sunt nume adesea repetate de Caragiale, se aude nu rareori generalizarea greșită că, în acest scriitor, primează schema. Nu e greu de probat statistic greșeala acestei judecăți, recitind, în șir, tot materialul narativ al lui Caragiale; sau, mai simplu, dar tot atât de sigur, recitind Momentele. Pe observatorul Caragiale, din capul locului, l-a impresionat slaba diferențiere a omenirii mahalalelor; și această constatare și-a lămurit-o el energic în schițele de la început. Trebuie luat aminte că acei mici-burghezi bucureșteni erau creaturi ce se supuneau, prostește imitatoare, unor mode și atitudini fixate a căror tiranie, exagerată de propria vanitate simplistă a imitatorilor, contribuia cu deosebită putere
