domnului Stavrache, cu atât de minunată artă odihnit o clipă prin aceste iritări ușoare care-l întorc la interesele lui sănătoase de negustor.
Îmi spunea Caragiale că, în urma unei lungi dezbateri cu niște prieteni, despre noroc și nenoroc, i-a dat în gând această culme de nenoroc: să nimerești două bilete de loterie cum le-a nimerit domnul Lefter din poveste. Lui Caragiale îi plăcea să imagineze cazuri unde hazardul seamănă a voință răutăcioasă, când fatalitatea capătă fizionomie perfidă, cum se vede în povestirea rezumată mai sus, în aceasta de care vorbim acum, în Păcat, în acumularea motivelor de groază, în același ceas, pe capul lui Leiba Zibal. E clar că anume dispunere a fatalității, în tragic și în comic (vedeți coincidențele de soartă ale băieților de prăvălie Mache și Lache în schița La Paști sau cazul excesiv schematic al lui Ghiță și Niță la concursul de caligrafie, ori mai ales fatalitățile din Tren de plăcere, aici în armonie deosebit de intimă cu psihologia personajelor), poate favoriza acumularea de culminări dramatice. Mecanismul acesta, care ar putea supăra prin simplitatea lui, stă bine ascuns sub pitorescul vieții dlui Lefter, cu consoarta și amicii săi, cu chivuțele farfurigioaice, cu fețele polițienești și cu dl șef de la minister. Iar invectivele de la bancher dau unul din cele mai desăvârșite finale din întreg Caragiale: un capitol mare din ideologia micului-burghez e strâns acolo în cinci rânduri de adevăr monumental.
Iritat prea mult de sentimentalismul gros, care, pe atunci, umfla literatura ce se fabrica în jurul său, Caragiale anină bucății perfect încheiate o digresie literară: parodie de intenție polemică.
Accidentul se datorește, cred, unei lipse de stăpânire momentane asupra căreia n-a mai vrut să revie, dar poate și faptului că nu lua destul de des condeiul în mână, pentru a face polemicii loc deosebit și unde trebuie.
Anii 1899-1900 sunt anii Momentelor. Negreșit că Momentele și alte nuvele și schițe nu se pot compara cu scrierile cele dintâi, scria domnul Iacob Negruzzi la moartea lui Caragiale;
