Foarte frumos pe Piața Teatrului! stai, mă-nțelegi, la umbră și te uiți... și vorbești și râzi, și se mai zbicesc și ghetele de lacrimile picioarelor...
5 ceasuri d.a.
Lache zice:
— Hai să mergem! Amicul zice:
— Hai!
Și amândoi își potrivesc ciorapul crem, trăgându-l bine și făcând o cută sistematică sub călcâi... Apoi, fiecare-și ia gheata și vâră piciorul în ea...
Vârful merge... călcâiul nu vrea și scârțâie, și picioarele, cari au gustat odată libertatea și lumina, încep să palpite și să zvâcnească nebunește la ideea că o nouă eră de sclavie și de-ntuneric trebuie să-nceapă: o adevărată revoltă, care n-ar putea fi năbușită decât cu praf de federvais; dar praful lipsește, și revolta triumfă.
Lache zice:
— Nu merge!
— Nu merge! zice și amicul.
Și amândoi lasă ghetele jos, fiecare în partea lui, și amândouă picioarele încep iar să joace din degete ca niște mâni de harfonistă.
8 ceasuri d.a.
Lache și amicul beau bere la Gambrinus, unde e lume destulă.
Amândoi sunt cu piciorul respectiv liber și cu câte o gheata alături.
Plătesc și vor să plece.
Se apleacă să-și ia fiecare gheata.
Caută în zadar: ghetele lipsesc amândouă.
Un mare hohot de râs pornește dintr-un colț al berăriei.
Toata lumea se uită-ntr-acolo.
Ce e?... Un câne englezesc al unui ofițer, câne dresat la circ să servească pe stăpân ca fecior în casa, face sluj ținând două ghete-n gură.
