Pagină:Ion Luca Caragiale - Opere. Volumul 1 - Nuvele și schițe.djvu/288

Această pagină nu a fost verificată

Licențiat în drept! Tînăr eminent! Irezistibil orator! Caracter mare! Idei generoase!… Desigur — mi-am zis eu — iată un cetățean de mare viitor. Frumoasă carieră!… Îl avusesem totdeauna în vedere pe eminentul tînăr. Isprăvile lui ca student erau așa de zgomotoase încît mai în fiecare zi trebuia să auz, să citesc sau să pomenesc de acest frumos nume, Coriolan Drăgănescu! Parcă a fost însă un făcut… După ce am citit notița despre obținerea licenței lui în drept, încet-încet am început să uit de numele altădată atît de celebru, și era firesc lucru: îl uitam fiindcă nu mai mă-mpiedecam de el la tot pasul. De mult acum îl uitasem de tot. Era vreme turbure. Chestiuni politice acute; criză economică, agricolă, finanțiară; călcări mai mult sau mai puțin grave ale pactului fundamental — toate acestea iritaseră mult opinia publică. Studențimea era în fierbere și pusese de gînd să manifesteze. Ce s-o fi făcut astăzi la statua lui Mihai Viteazul? Ia să vedem. Am luat „Amicul poporului” și am citit:

«Au trecut de culmea infamiei! Săriți, cetățeni! Regimul a turbat!
Fapta de azi a acestor tîlhari a întrecut tot ce se putea închipui din partea unor așa lăpădați de lege și de Dumnezeu!
Studenții au fost schingiuiți, zdrobiți, măcelăriți!
Bandiții regimului au avut ordin să tragă-n carne vie și au tras!
A fost ceva și oribil și murdar!
Sîngele generoasei tinerimi române a roșit marmora albă pe care se ridică statua celui mai mare erou român!
Să nu crează însă bandiții că nu va veni ceasul pedepsei!
Ucigașii tinerimii sunt notați și nu vor scăpa de răspundere măcar de s-ar ascunde în gaură de șarpe.
Îndeosebi, promitem nerușinatului inspector polițist, canaliei ordinare, mișelului fără rușine, sălbaticului zbir și calău antropofag, care răspunde la dezgustătorul nume de Coriolan Drăg…»