— Ce, domnilor? țipă băiatul... Credeți că n-aveți să plătiți infamia?..
— Ce infamie, domnule?
— O să vă arătăm noi dv. tuturor, care vă solidarizați cu regimul banditesc...
— Cu regimul monopolurilor! adăogă tatăl.
Înțelegând că un tată așa de răgușit n-ar putea fi niciodată pentru monopolul băuturilor spirtoase, zic:
— Mă iertați, domnilor, dar... cu cine am, mă rog, onoarea?
— Cu studenți! strigă băiatul.
— Bine, dumneata, se vede... dar tata dumnitale...
— Care tată?
— Dumnealui!
Și arăt pe omul cu barbă.
— Nu-i sunt tată, domnule, strigă omul răgușit...
— !?
— ... Suntem camarazi...
— Camarazi!! strig eu. Camarazi? și încep să râd...
— Domnule! strigă bărbosul, nu-ți permit să insulți tinerimea universitară!
Eu chem de grabă chelnerul, plătesc iute și plec, după ce salut frumos pe cei doi tineri camarazi.