Pagină:Ion Luca Caragiale - Opere. Volumul 1 - Nuvele și schițe.djvu/284

Această pagină nu a fost verificată

— Ce, domnilor? țipă băiatul... Credeți că n-aveți să plătiți infamia?..

— Ce infamie, domnule?

— O să vă arătăm noi dv. tuturor, care vă solidarizați cu regimul banditesc...

— Cu regimul monopolurilor! adăogă tatăl.

Înțelegând că un tată așa de răgușit n-ar putea fi niciodată pentru monopolul băuturilor spirtoase, zic:

— Mă iertați, domnilor, dar... cu cine am, mă rog, onoarea?

— Cu studenți! strigă băiatul.

— Bine, dumneata, se vede... dar tata dumnitale...

— Care tată?

— Dumnealui!

Și arăt pe omul cu barbă.

— Nu-i sunt tată, domnule, strigă omul răgușit...

— !?

— ... Suntem camarazi...

— Camarazi!! strig eu. Camarazi? și încep să râd...

— Domnule! strigă bărbosul, nu-ți permit să insulți tinerimea universitară!

Eu chem de grabă chelnerul, plătesc iute și plec, după ce salut frumos pe cei doi tineri camarazi.